Traian Băsescu: Mă șochează nivelul de mahala la care au ajuns relațiile dintre instituții. Acțiunea lui Tudorel Toader cred că e un exces
Fostul președinte Traian Băsescu s-a declarat uimit de ”nivelul de mahala la care au ajuns relațiile dintre instituții”, referindu-se la faptul că ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat că declanșează procedurile de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.
Senatorul PMP este de părere că Toader a ales să facă această mișcare într-un moment nepotrivit.
”Pe mine mă șochează nivelul de mahala la care au ajuns relațiile dintre instituții. Deși sunt numiți politic, li se pare că sunt numiți pe veci acolo. Acțiunea lui Tudorel Toader cred că e un exces. Dacă aș fi în locul lui, l-aș chema pe Lazăr și i-aș cere demisia, nu așa cum a făcut. Decizia lui Toader vine într-un moment nepotrivit, când e sub lupa Comisiei Europene, Parlamentului European. Tu vii cu o sticlă de benzină și torni pe foc. Lazăr mai are mandat până în aprilie. Nu putea Tudorel Toader să facă Revelionul cu Lazăr acolo.
A fost neispirată numirea a doi procurori generali din Sibiu cu legături. Dacă a fost vreo situție în care domnul Lazăr i-a dat NUP lui Iohannis, trebuia să se abțină să îl numească.”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.