Traian Băsescu: Simt o frustrare extraordinară că am avut ideea nefericită a introducerii votului uninominal, pentru că a fost un eșec total
Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă în cadrul ultimei conferințe pe care a susținut-o în calitate de șef al statului că unul dintre regretele mandatului său este introducerea votului uninominal.
„Simt o frustrare extraordinară că am avut ideea nefericită a introducerii votului uninominal, pentru că a fost un eșec total. A plecat ca idee, hai să știe oamenii pe cine votează, a ajuns în dezbaterea cu societatea civilă și domnul profesor Pârvulescu are un mare merit aici, votul uninominal compensat, ceea ce a dus la acest monstru de Parlament cu 590 de parlamentari. Deci, este un eșec major, pe care eu l-am susținut”, a afirmat șeful statului.
Președintele a mărturisit că un alt eșec a fost revizuirea Constituției.
„Păcat că nu s-a făcut, dar aici ar fi un mare risc dacă s-ar face de dragul de a se face. Eu am trimis la Parlament un proiect de revizuire care nu schimbă fundamentele actualei Constituții, pe care o consider o Constituție bună în principiile ei, ci doar clarifică niște articole care lăsau loc la interpretare. În modificările pe care le-am propus chiar am ținut cont de hotărârile CCR ( …). Revizuirea Constituției este un alt eșec”, a arătat Băsescu.