Traian Băsescu: Sănătatea unei națiuni este o prioritate majoră. Noi încă menținem sistemul de sănătate de tip stalinist (VIDEO)

Traian Băsescu: Sănătatea unei națiuni este o prioritate majoră. Noi încă menținem sistemul de sănătate de tip stalinist (VIDEO)
Foto: B1 TV

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit sâmbătă, la Școala de vară a PMP, desfășurată la Mamaia, despre prioritățile României, menționând că una dintre acestea este sănătatea. În acest context, Băsescu a atras atenția asupra faptului că țara noastră menține încă un sistem de sănătate de tip stalinist.

Fostul șef al statului a început însă prin a sublinia că intrarea României în zona euro sau în spațiul Schengen nu pot reprezenta obiective de țară, așa cum a spus președintele Klaus
Iohannis, întrucât acestea au fost asumate prin Tratatul de aderare la UE.

„Alte priorități se constituie într-o listă enorm de lungă. Vă asigur că cea a spus domnul președinte Iohannis, că obiectivul de țară este intrarea în zona euro, face parte din exprimările care nu au acoperire în cunoașterea Tratatului de aderare. România nu își poate fixa ca obiectiv de țară să intre în zona euro sau Schengen pentru că acestea sunt obligații asumate prin Tratatul de aderare”, a spus Băsescu.

”Aș vedea prioritate zero, sănătatea. Dezbaterile legate de medici ne obligă să facem din sănătate o prioritate. Vă asigur că sănătatea unei națiuni este o prioritate majoră. Noi încă menținem sistemul de sănătate de tip stalinist. Aș aduce aminte că am avut la Cotroceni o comisie care a pus un diagnostic sistemului de sănătate. Guvernul Ponta încearcă să rezolve
problema medicilor, mărindu-le salariile cu 25%. Nu va avea niciun efect asupra calității actului medical”, a mai declarat Băsescu.

”Mulțumesc PMP că a depus un proiect în care medicul lucrează cu contract cu spitalele, în care este plătit pentru ce face, cu tarife stabilite. Numai așa vom restabili demnitatea medicilor. Eu vă spun deschis. Medicii pleacă pentru că sunt tratați ca funcțonarii publici și legislația română nu permite să fie plătiți în funcție de ceea ce fac. Medicul este plătit ca un funcționar mediocru. Aici avem și o problemă chiar a medicilor. Am văzut reacția lor pe internet și când au fost chemați pentru o manifestație publică, de la vreo 15.000 care semnaseră, s-au prezentat 15. Este și acesta un semnal. Eu vă propun să faceți din sistemul de sănătate o prioritate”, a mai spus Traian Băsescu.

Băsescu, despre sistemul de sănătate

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)