Preşedinţia a reacţionat din nou, după apariţia unor noi stenograme în scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial. Într-un comunicat, preşedintele Traian Băsescu a respins orice acuzaţii potrivit cărora ar fi avut discuţii cu fratele său despre dosarul lui Sandu Anghel şi a reafirmat că nu a primit niciun ban pentru vreo intervenţie de reducere a pedepsei acestuia în instanţă.
„Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nu am primit niciun ban și niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenție de reducere a pedepsei în instanță și nici pentru vreo grațiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban și niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo grațiere. De altfel, pedepsele aplicate de instanțele de judecată lui Sandu Anghel și altor membri ai familiei lui dovedesc că justiția a funcționat doar sub imperativul legii”, a declarat președintele.
Şi directorul Serviciului Român de Informaţii a declarat că preşedintele nu a fost informat despre relaţiile dintre Mircea Băsescu şi Bercea Mondial.
”Beneficiari de la nivelul central, președinți ai României – și domnul președintele Iliescu a fost informat până la un anumit moment, așa cum s-a subliniat – o informare a fost transmisă președintelui Traian Băsescu la data de 29 octombrie 2009 cu probleme ce țin de securitatea națională vizavi de acest clan. Nu a conținut acea informare aspecte referitoare la relația lui Bercea cu fratele domniei sale. Deci președintele, prin declarația sa de ieri, a avut dreptate”, a spus și șeful SRi, George Maior.
Mai bine de 10 ani, Serviciul Român de Informaţii a strâns date despre clanul Bercea, iar informarile au fost trimise către premieri și ministri, dar și către Ion Iliescu sau Traian Băsescu.
”Nu știu ce a zis Maior în detaliu. M-am uitat în presă și cred că a spus foarte clar că n-a informat Guvernul meu, n-am primit. Și dacă primeam, nu era în legătură cu activitatea Guvernului și dacă e vorba de crimă organizată, e treaba procurorilor să-și facă datoria”, a declarat și premierul Ponta.