Fostul președinte Traian Băsescu susține că șefa DNA Laura Codruța Kovesi ar trebui să fie "trimisă la beci”, în urma apariției înregistrărilor în care aceasta le reproşează procurorilor că nu au reuşit să ajungă ”la premier”, informează Gândul.info.
"Această înregistrare îmi confirmă un lucru, şi anume că oamenii politici sunt ţinte pentru doamna Kovesi. Am văzut afirmaţia hai să îl reducem pe primul ministru, este vorba de Grindeanu, am văzut afirmaţia că are nevoie de trei, patru miniştri, pentru că astea-s de răsunet, am văzut afirmaţia că hai să ieşim cu ceva şi hai ieşiţi cu Udrea, Ioana Băsescu. (…) Deci sunt canalele controlate care execută politicieni", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu la RTV.
"OUG 13 nu este singurul dosar în care doamna Kovesi s-a implicat direct, să controleze şi să aprobe tot ce trebuie ca să se ajungă la ţintă. Mai sunt dosare, eu mai ştiu cel puţin unul. (…) Femeia asta trebuie arestată pe loc. Trebuie încătuşată, trimisă la beci, unde a trimis atâţia oameni nevinovaţi, şi pe urmă procurorii care au fost obligaţi să facă dosare să vină martori. Au stat zeci de oameni politici importanţi în beciuri, pentru că doamna avea nevoie să iasă cu dosare răsunătoare", a mai spus fostul președinte, acuzând-o pe șefa DNA că "sacrifică destine pentru propria ei glorie”.
Ministrul demisionar al Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va sesiza Inspecția Judiciară după ce în spaţiul public au apărut înregistrări în care Laura Codruţa Kovesi le reproşează procurorilor faptul că nu au reuşit să ajungă la premier. În tot acest timp, DNA susține că a fost distorsionat conținutul înregistrărilor iar acestea conțin sintagme care nu aparțin șefei DNA.