Traian Băsescu: Raportul MCV nu cere o lege a presei, ci soluţii reparatorii pentru cei linşaţi pe nedrept. CNA trebuie să facă reguli pentru a preveni atacurile

Publicat: 03 02. 2013, 13:33

Preşedintele Băsescu a declarat duminică, în cadrul unei declarații de presă de la Palatul Cotroceni, că raportul CE privind MCV nu cere adoptarea unei legi a presei, ci subliniază necesitatea mentinerii libertăţii presei şi, în acelaşi timp, solicită reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, linşaţi, discreditaţi

„Raportul nu cere o lege a presei, dimpotrivă subliniază necesitatea menținerii libertății presei și în acelasi timp cere instuirea unor soluții de sancționare și reparații pentru cei care sunt în mod nedrept atacați, discreditați. Același lucru este valabil și pentru negarea, discutarea hotărârilor juddecătorești definitive”, a spus președintele.

Acesta a precizat că CNA ar trebuie să facă reguli pentru evitarea linșajelor mediatice.

„S-a indus o dezinformare a opiniei publice și poate chiar a jurnaliștilor care nu au citit raportul. Raportul nu spune „îngrădiți presa, puneti botnița presei”. Instituția care reglementează audiovizualul ar trebui să facă niște reguli pentru evitarea linșajelor mediatice. Nu vreau să mă bag în acest subiect, doar citesc corect raportul. Spun doar că au fost oameni care nu meritau să fie linșați. Aceste lucruri se aud la Bruxelles, iar instituția care trebuie să reglementeze aceste lucruri este CNA și desigur justiția”
, a mai spus președintele României.

Băsescu: Raportul MCV subliniază necesitatea menținerii libertății presei

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: