Traian Băsescu: Nu putem accepta propaganda privind eventuale riscuri la adresa altor state din cauza scutului de la Deveselu

Traian Băsescu: Nu putem accepta propaganda privind eventuale riscuri la adresa altor state din cauza scutului de la Deveselu

Președintele Traian Băsescu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă alături de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că în cadrul întâlnirii au discutat despre probleme privind Afganistanul, dar și despre prioritățile statelor membre NATO, în ceea ce privește securitatea energetică și cibernetică.

„Discuțiile de azi au avut ca principale obiective perspectiva NATO și problematica pe care România o ridică în interiorul NAT). L-am informat pe secretarul general că noi apreciem necesar un summit NATO în 2014, având în vedere evoluțiile din ultima perioadă și nevoia de decizii pentru perioada următoare.  În ceea ce ne privește, priorități în interiorul NATO sunt probleme legate de tranziția din Afganistan, de estimarea noastră că după 2014 va exista o reducere a activităților operaționale NATO și cum poate fi privită această perioadă de după 2014. O altă prioritate este legată de implementarea tot mai puternică a conceptului smart defence, care permite economii uriașe de resurse și obținerea acelorași rezultate în garantarea securității cetățenilor statelor membre NATO. Ni se pare extrem de important ca la un viitor summit să tratăm mai aprofundat problematica securității energetice a statelor din NATO și a securității cibernetice”, a spus Băsescu.

Președintele a precizat că România va româna activă în Afganistan și după anul 2014, chiar dacă își va reduce numărul de soldați în această regiune.

„În același timp am avut discuții consistente legate de Afganistan. România își va reduce din asteă vară efectivul de militar, dar România va rămâne și după 2014 să fie printre statele care constribuie la procesele de instruire în sistemele de securitate ale statului afgan”, a spus Băsescu.

În ceea ce privește sistemul antirachetă amplasat la Deveselu și posibile riscuri pentru alte state, prezentate de presa externă, Traian Băsescu a declarat că reprezintă doar „propagandă”

„În ceea ce privește Deveselu, am dezavuat unele declarații care amplifică riscurile pentru România, care apar la unele posturi. Sistemul amplasat pe teritoriul României este defensiv, propaganda privind riscurile la adresa altor state este doar o propagandă pe care nu o putem accepta”
, a mai spus președintele.

Băsescu, întâlnire cu secretarul general al NATO

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`