Traian Băsescu:"Nu este cazul să fim în panică. Nu are nimeni interesul să genereze panică"

Traian Băsescu:"Nu este cazul să fim în panică. Nu are nimeni interesul să genereze panică"

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la Palatul Cotroceni după întâlnirea de urgență la care au participat premierul Emil Boc, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, că România are ca prioritate reducerea cheltuielilor bugetare în condițiile în care bugetul are deficite îngrijorătoare la pensii, șomaj și sănătate.

Președintele a declarat că recentele mișcări ale piețelor financiare se datorează neîncrederii pe care au provocat-o mișcările neconvingătoare ale factorilor politici. „Plăcerea presei a fost să anunțe o întânlnire de criză. Nu a fost nici o întâlnire de criză”, a declarat Băsescu, făcând apel la calm și moderație.

„Deocamdată aș evita să folosesc cuvântul criză. Nu putem folosi cuvântul criză. Probabil în zilelele următoare se va confirma” și piețele își vor reveni atât în Statele Unite cât și în Europa, a subliniat președintele.

Întâlnirea a avut ca principal motiv evoluția piețelor finanțiare din întrega lume, care au fluctuat puternic declanșând temeri legate de un al doilea vârf al crizei mondiale declanșate în 2008.

Citeşte AICI discursul integral susţinut de Traian Băsescu

Traian Băsescu a explicat că concluziile trase în urma întâlnirii se bazează pe analiză economică și nu pe informații ale serviciilor secrete. „Nu aș vrea să trăiți cu impresia că trăim cu informații de la serviciile secrete. Nu serviciile secrete previn criza”, a spus el.

Băsescu: Nu a fost o întălnire de criză. Nu aș folosi cuvântul criză încă

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_9557').select();" id="embed_text_9557" />

 
Președintele a criticat dur declarațiile politicienilor care au promis recent majorări salariale și de pensii sfătuit apăsat politicienii la rezervă în privința acestui tip de promisiuni politicianiste. 

„La nivel global investitorii sunt neîncrezători în dezciziile neconvingătoare ale fatorilor politici, inclusiv la București. România trebuie să rămână prudentă. Cei care anunțau măriri peste măriri de pensii și salarii, mai ales de declarațiile care vin de la politicieni care fac parte din arcul guvernamental, fac rău României și creează suspiciuni ale investitorilor”, a spus șeful statului.

Băsescu a subliniat că există un dezechilibru al bugetului de stat și că deficitul bugetar este mare în domeniul pensiilor, șomajului și sănătății. Orice suplimentare a fondurilor pentru oricare dintre aceste domenii ar însemna în viziunea șefului statului o suplimentare a fondurilor ce trebuiesc împrumutate.

„Trebuie să continuăm programele de restructurare fiscală. Cele două priorități sunt continuarea politicilor de reducere a cheltuieleilor de funcționare a statului, și declanșarea unui program prin acare să echilibrăm bugetele pentru pensii. Reducerea deficitului este prioritară. Deficitul de anul acesta la bugetul de pensii este de 14 milarde de lei, iar  Sănătatea 2 miliarde de lei.
afirmațiile despre măriri nu înseamnă decât mărirea sumelor de bani care trebuiesc împrumutați, și nu la dobânzi mici”, a subliniat Băsescu.

Traian Băsescu: Rata șomajului în România este mai mică cu 2% decât media UE

Embed: " />

Traian Băsescu a definit mișcările de pe piețele financiare ca fiind urmarea unor acțiuni neconvigătoare ale politicienilor din toată lumea. Problema reală care se va reflecta în viitor este că neîncredereainvestitorilor va duce la majorarea dobânzilor la care statele se vor împrumuta în viitor. Președinetele făcând un apel la mass-media pentru decență și reținere în comentarii pentru a evita propagarea unei panici nejustificate.

„Nu este cazul să fim în panică. Nu are nimeni interesul să genereze panică”, a concluzionat Băsescu.

Băsescu: Vor crește dobânzile la care se vor împrumuta statele

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_9561').select();" id="embed_text_9561" />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară