Vineri, pe 4 noiembrie, este ziua de naștere a lui Traian Băsescu și împlinește vârsta de 65 de ani.
Fostul președinte Traian Băsescu s-a născut pe 4 noiembrie 1951 în localitatea Murfatlar (azi în județul Constanța), conform Libertatea.
A absolvit Institutul de Marină Mircea cel Bătrân din Constanța și a fost comandant de navă. Prima funcție importantă în politică a obținut-o în 1991: ministru al Transporturilor.
Băsescu a primit un cadou anticipat, pe 3 noiembrie, a depus jurământul pentru cetățenia moldoveană.
Traian Băsescu și Maria Băsescu au obținut cetățenia moldoveană pe 9 iunie 2016.
„A fost mai mult o dorinţă simbolistică ca eu, ca fost preşedinte, să am cetăţenie pe întreg teritoriul, de la frontiera de Vest până la Nistru”, a spus Băsescu.
Cu o zi înaintea aniversăriifostului președinte, cei doi au depus jurământul. Chiar și fostul șef de stat a glumit și a spus că și-a făcut un „cadou cu anticipație”.