Traian Băsescu: Intenția a fost să o aresteze pe fiica mea. O voi apăra public cu toată forța (VIDEO)

Traian Băsescu: Intenția a fost să o aresteze pe fiica mea. O voi apăra public cu toată forța (VIDEO)

DNA a avut intenţia să o aresteze pe Ioana Băsescu. Dezvăluirea a fost făcută de fostul preşedinte Traian Băsescu în exclusivitate pentru B1 TV şi vine in contextul în care, joi, DNA a pus-o sub control judicar pe fiica sa cea mare. Ioana Băsescu este acuzată de instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani.

”Mă voi limita la a-mi apăra fiica. Am înghițit o dată când s-a făcut dosarul fratelui meu. Am înghițit și când am văzut hotărârea definitivă, când am văzut ca s-au luat în considerație doar probele împotrivă. Eu știu, de zece zile, și am spus și unor amici că am aflat de la DNA că este un grup de procurori care au spus că vor să-l vadă pe Băsescu că cere custodia nepotului. Nu am aflat oficial, este vorba de scurgeri de informații de la DNA.

Lucrurile au escaladat până la a fabrica un dosar care o vizează pe fiica mea. O voi apăra public cu toată forța pentru că știu efectul mediatic, și asupra ei și asupra familiei ei și asupra mea.

În principiu, știu despre cine este vorba, dar asta e treaba mea și nu o pot dovedi. Grupul este format de câțiva apropiați care sunt foarte legați de doamna Kovesi”, a declarat Băsescu.

Traian Băsescu: Intenția a fost să o aresteze pe fiica mea. O voi apăra public cu toată forța

#DIRECT_ONE_0hp1fi#

”Fiica mea este acuzată de două fapte de instigare la finanțarea campaniei. Amândouă sunt de instigare, nu este acuzată că a luat niciun leu de nicăieri. Până la apariția noii legi de finanțare a campaniilor, oamenii mergeau și solicitau sponsorizări pentru campanie. Solicitarea de bani pentru campanie, pentru fiica mea se numește instigare.

Astăzi, s-a dus la DNA cu avocat, hotărâtă să dea declarații. I-a solicitat procurorului de caz să vadă dosarul și apoi să dea declarațiile. Discuția a durat zece minute, a ieșit pe hol și a stat patru ore la dispoziția procurorului, după care i s-a spus sa meargă acasă. Patru ore, în care nu i s-a dat voie să consulte dosarul.

Între timp, au fost audiați martori. Dacă ei ar fi consolidat ce spune procurorul, probabil se ajungea la o măsura mai dură, probabil arestarea, asta era intenția de acum zece zile”, a mai spus fostul președinte.

Întrebat dacă ancheta poate ajunge până la el, Băsescu a răspuns: ”Nu au cum să ajungă la mine, pentru că eu nu am cerut bani, eram pe funcție, ajungeam din cand în când în sediul de campanie, nu m-am implicat. Niciodată un candidat nu se ocupă de finanțarea campaniei.

Am fost extrem de vocal cu privire la faptul că nu există justiție fără respectarea drepturilor fundamentale. Speranța mea era ca izolând aceste instituții de inflența politică, ele au devenit extrem de puternice, ele vor continua. M-aș fi bucurat dacă DNA ar fi continuat linia decentă a lui Daniel Morat. Atunci nu a fost spectacol și oamenii nu au fost judecați la televizor înainte să-i judece procurorii.

Este o mare decepție pentru mine. Kovesi a făcut un spectacol din activitatea DNA și vă asigur că acest lucru nu ajută la consolidarea justiției, a statului de drept, a societății.

Nu cred că este o răzbunare, pentru că nu are de ce să se răzbune.

De multe ori m-am întrebat dacă nu am greșit promovând oameni foarte tineri. După ce își termină mandatele în funcțiile foarte înalte, acești tineri își pun marea problemaă ce mai fac. Atunci fac din ultima parte a mandatului instrumentul de a-și construi cariera în continuare. Este valabil și pentru Kovesi și pentru Florian Coldea”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`