Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni acum șase luni, dar, așa cum a declarat și atunci, fostul președinte nu a ieșit la pensie, ci continuă să fie o prezență activă în mediul public. Mai mult, acesta a ajuns să țină și locul opoziției în contextul în care marele PNL nu își face simțită prezența.
Fostul șef al statului este un personaj incomod și controversat, nu are prieteni în politică, după cum el a declarat pentru B1 TV, și este adesea criticat. Deși este singurul președinte al României care nu a scris nicio carte, despre el s-au scris capitole întregi.
“Traian Băsescu este singurul preşedinte al României care nu a scris cărţi (au făcut-o şi Nicolae Ceauşescu, şi Ion Iliescu, şi Emil Constantinescu, şi Klaus Iohannis) şi care nici nu a anunţat că ar avea vreo intenţie în acest sens. În schimb, despre el şi despre „domnia” lui la Cotroceni s-au scris deja, după ştiinţa mea, două lucrări. În multe altele numele îi este pomenit, dacă nu cumva îi sunt dedicate capitole întregi. Niciuna dintre aceste cărţi nu a fost scrisă la comanda lui, niciuna nu a fost tipărită pe bani publici”, afirmă Mircea Morariu într-un articol pentru Adevărul.
Băsescu a fost un autocrat, este de părere criticul. “A coborât şi în ţară, şi la Cotroceni milităria din pod”,adaugă acesta.
„Despre cartea d-lui Iohannis nu se vorbeşte azi nici măcar cel puţin la fel de mult precum se discută despre toaletele Primei Doamne etalate cu ocazia lansării. Despre volumul al cărui protagonist este Traian Băsescu şi despre rochiţa roşie a Elenei Udrea se dezbate de zor. (…)
Băsescu a strălucit prin absenţă la punerea în circulaţie a cărţii ce îl are drept personaj principal.”, mai spune Morariu.
Citeste mai mult: adev.ro/np3zxt