Fostul președinte a atras atenția asupra neîntelegerii dintre cele două categorii de votanți, cei 9.000 de români care sunt doar rezidenți în străinătate și au trebui să se înscrie pe liste și cei 600.000 care au domiciliul stabil în Europa.
"Cred că este o eroare de înțelegere care provine din lipsa de explicații clare, într-adevăr pe listele electorale din străinătate s-au înscris circa 9.000 de români, din cele 3,5 milioane din Europa. Dar tot pe listele electorale din străinătate se află și cei circa 600.000 de români, cetățeni români cu domiciliul în străinătate, aceștia sunt pe listele electorale, nu este niciun hocus pocus că au fost 9.000 și au apărut 609.000" a precizat Traian Băsescu,
Legat de numărul de semnături care ar trebui să fie cerut unui candidat independent pentru a se înscrie ca și candidat pentru funcția de parlamentar de diaspora, fostul președinte a precizat că ar trebui să fi 1% din numărul celor înscriși.
Traian Băsescu a lansat și un atac asupra PSD și PNL privind situația alegătorilor din diaspora, afirmând că aceștia nu doresc să sprijine dreptul acestora la vot.
"Constantăm din nou o dorință făra limite a celor 2 mari partide care știu foarte bine problema cetățenilor români cu domiciliu și cei cu rezidență, constantăm că cele 2 partide prin legea pe care au votat-o cu 2 mâini nu fac decât să împiedice votul din străinătate" a precizat fostul președinte.
Traian Băsescu a mai afirmat că ar trebui să fie, din punctul său de vedere, o prezență bună la votul din diaspora, chiar dacă acum sunt doar alegeri parlamentare și nu prezidențiale care atrag mereu interesul celor din diaspora.
"PMP a decis ca niciun candidat pentru funcțiile de deputat și senator din străinătate, să fie altcineva decât dintre cei care lucrează în străinătate, ar trebui să fie prezență ridicată pentru ca aceste comunități să fie reprezentante" a spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu, despre confuziile privind numărul românilor din diaspora aflați pe listele electorale: "Constantăm că PSD și PNL prin legea care au votat-o cu 2 mâini nu fac decât să împiedice votul din străinătate"
#DIRECT_ONE_tl3uh5#