Traian Băsescu, de vorbă cu românii din Spania: Știu că nu ați plecat de bine. Sper ca într-o zi să vă întoarceți acasă (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu, aflat în Spania, a avut miercuri o întâlnire cu Comisarul European pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, dar și cu membrii comunității românești din Madrid.
Băsescu a avut parte de o primire „românească”, cu pâine și sare. (Detalii AICI). Fostul șef al statului a vorbit cu românii din diaspora despre votul prin corespondență și s-a arătat optimist cu privire la intrarea în vigoare a acestei legi, ținând cont că la anul sunt alegeri legislative.
„Legea ar trebui să fie în funcțiune pentru alegerile legislative din toamna lui 2016. PMP va avea tot interesul ca această lege să fie în funcțiune. Dar și celelalte partide, pentru că și-au dat cuvântul. La dezastrul din noiembrie 2014 au promis această lege. După părerea mea, legea va fi promulgată înainte de 15 noiembrie, termen limită, că se pot pune alegerile în noiembrie”, a spus fostul șef al statului, conform stiripesurse.
Cu privire la intenția de contestare a legii de către UDMR, Băsescu a spus că „CCR o poate da foarte repede înapoi și se poate ajusta și data alegerilor”.
„Nu cred că se vor mai face alegeri ca în 2014, cu o lună jumătate înainte de terminarea mandatului președintelui în funcție. Asta a fost pentru mine, așa, un desert, de sfârșit de mandat. Să fim doi președinți în același timp. Noroc că s-a ținut tare CCR, care nu a validat mandatul decât la expirarea mandatului meu. Altfel, nu știam care să venim la birou, alesul sau expiratul”, a completat acesta râzând.
Totodată, Traian Băsescu și românii din Spania au vorbit și despre condițiile de trai din țară, motivul pentru care aceștia au ales drumul străinătății și dorința de a reveni pe meleagurile natale.
„Știu că nu ați plecat de bine. Într-un fel sau altul, am trăit și eu experiența dvs. Să nu credeți că e cea mai mare plăcere să stai 12 ani pe mare, dar tot așa, voiam să-mi fie mai bine și mie și familiei. La un moment dat am spus stop. Sper că așa se va întâmpla și în ceea ce vă privește”, a mai spus fostul președinte.
Fostul președinte Traian Băsescu, aflat în Spania, a avut miercuri o întâlnire cu Comisarul European pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos. Fostul șef al statului a precizat că a susținut în fața oficialului european că sistemul cotelor de refugiați stimulează migraţia. (Detalii AICI)