Fostul președinte Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus joi jurământul pentru a deveni cetățeni ai Republicii Moldova.
Băsescu s-a declarat extrem de mulțumit că a reușit să își realizeze visul de a avea cetățenie valabilă pe tot teritorul de la granița de vest a României și până la Nistru. De asemenea, fostul șef al statului a precizat că nu este sigur dacă va putea vota la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de pe 13 noiembrie.
”Tot în timpul mandatului, și asta a fost efectul introducerii vizelor, când am intrat în UE și a trebuit să introducem vize, lucru ce m-a durut enorm, însă tot atunci m-am întrebat ce e de făcut cu tinerii din Republica Moldova și decis că e timpul să mărim numărul de burse pentru tinerii care voiau să studieze în România.
După cum vedeți vorbesc mai puțin de interconectări, de urgența punerii în funcțiune a gazoductului până la Chișinău, vorbesc mai puțin de construcții de autostrăzi. De ce? Pentru că fără să modificam mentalitatea, putem să construim orice, va fi degeaba, nu ne vom apropria așa cum trebuie unii de alții pentru că acești români din Republica Moldova au trăit mai bine de 50 de ani cu o propaganda sovietică antiromânească incredibilă, ocazie cu care au învățat că limba lor nu e limba română, ci limba moldovenească.
Erau oameni care învățaseră că în timpul URSS că România le-a vrut mereu răul, iar eu astăzi le spun că în România cred că sunt foarte puțini oameni care ar dori răul țării surori din stânga Prutului. Unii mă judecă că nu am trimis la aprobare în Parlament legea prin care să ratificăm tratatul de frontieră cu Republica Moldova. Niciodată nu aș face așa ceva pentru că un președinte român care ar face acest lucru ar consfinți prin acte ale statului Pactul Ribentrop-Molotov. Am convingerea că nici președintele Iohannis nu va trimite acea lege la promulgare”, a spus fostul președinte.
Traian Băsescu a devenit, oficial, cetățean al Republicii Moldova: Sunt mândru că mi-am îndeplinit visul de a avea cetățenie valabilă pe tot teritoriul roman de la vest până la Nistru
#DIRECT_ONE_mc645a#
Traian Băsescu a mai spus că este de datoria țării noastre să susțină progresul Republicii Moldova.
”Am convingerea că Republica Moldova are un singur drum – drumul spre vest, spre Uniunea Europeană, de ce nu spre România, dacă cetățenii ei vor dori așa ceva.
Este obligația noastră să susținem progresul Republicii Moldova.
Sunt mândru că mi-am îndeplinit visul de a avea cetățenie valabilă pe tot teritoriul roman de la vest până la Nistru.
Doecamdată nu pot vota. Jurământul este ultimul document dintr-un dosar, dar rămâne să vedem dacă o să primesc actele până duminică”, a mai spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu a devenit, oficial, cetățean al Republicii Moldova: Sunt mândru că mi-am îndeplinit visul de a avea cetățenie valabilă pe tot teritoriul român de la vest până la Nistru
#DIRECT_ONE_5yslgc#