Tragedie pe A1, după un carambol cu 6 mașini. Un bărbat a murit după ce a sărit în gol, peste parapete, dorind să scape din calea unui Mercedes scăpat de sub control

Publicat: 30 01. 2023, 08:14
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat care coborase din maşină ca să ajute pe cineva implicat într-un carambol de pe A1, a murit după ce a căzut în gol de la 25 de metri înălţime.

Bărbatul se afla pe scaunul din dreapta al dubiţei conduse de prietenul lui

Încerca să se ferească de o maşină care venea cu viteză. A sărit peste balustrada care separa sensurile de mers fără să-şi dea seama că se afla pe un viaduct. Nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Au coborât amândoi din maşină după ce s-au lovit de o alta şi au văzut întins pe caldarâm un rănit pe care voiau să-l ajute.

„Prietenul meu a luat geaca luminantă să oprim maşinile, să meargă încet. Într-adevăr, a venit TIR-ul, a venit celălalt cu Mercedesul, a depăşit, a accelerat, avea 100 şi ceva la oră. Zic, vezi că ăla intră în noi! Şi a fugit în partea cealaltă.” – spune prietenul celui care a murit.

Doar că, în partea cealaltă, între parapetele care despărţeau benzile de mers ale autostrăzii, era hău.
Bărbatul spune că, pe moment, nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat.

A crezut că prietenul lui, de 48 de ani s-a dus la celălalt carambol care avusese loc cu câteva momente înainte în faţa lor. Acolo, trei autoturisme au derapat pe şoseaua acoperită de polei.

Trei mașini au derapat pe şoseaua acoperită de polei

Fenomenul de ploaie înghețată, care a transformat şoseaua în gheţuş, a dus la carambol. Un accident a fost şi pe sensul opus de mers. De altfel, tronsonul de autostradă dintre Sibiu şi Boiţa a şi fost închis o perioadă, tocmai din cauza poleiului.

Alina Stefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu: În accident au fost implicate 6 autovehicule şi 9 persoane. Șapte nu au necesitat îngrijiri medicale, o persoană de sex masculin, în vârstă de 27 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Sibiu.

Elekes Robert, purtător de cuvânt DRDP Brașov: Sectorul de drum a fost afectat de ploaia îngheţată. Tocmai din acest motiv am dublat aceste măsuri şi cu afişarea unor mesaje de avertizare. Şoferii să reducă viteza, carosabilul este alunecos. Şi chiar o restricţie de viteză de 60 km/oră.