Tragedie în Sălaj: A murit după ce a fost mușcat de viespi
Un bărbat de 43 de ani a murit, marți, în comuna Pericei din Sălaj, după ce a fost mușcat de viespi. Victima lucra la o firmă de construcții și făcea o lucrare la un drum, informează Agerpres.
„Un muncitor de la o firmă de construcţii făcea o subforare de drum şi a intrat la un cetăţean în curte să bea apă. Cum a deschis fântâna – proprietarul nu prea foloseşte fântâna, pentru că are hidrofor – o familie de viespi care era acolo l-a atacat. Vreo şapte viespi l-au înţepat, colegii imediat l-au urcat în maşină să-l ducă la spital, dar, din păcate, bărbatul avea alergie şi a decedat”, a declarat primarul comunei Pericei, Bocidai Csaba.
Edilul a precizat că după tragedie, o echipă de pompieri voluntari din comună a distrus cuibul de viespi.
Poliția face cercetări în acest caz.