Tragedie în localitatea Coșteiu din Timiș. Un bătrân a ars de viu în propria locuință

Tragedie în localitatea Coșteiu din Timiș. Un bătrân a ars de viu în propria locuință
Foto ilustrativ: Shutterstock

Un incendiu devastator a izbucnit la o locuință din localitatea Coșteiu. Un bătrân de 85 de ani și-a pierdut viața în urma tragediei.

Incendiul se manifestase pe o suprafață de 150 metri pătrați

„Pompierii lugojeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă în localitatea Coşteiu. La faţa locului, echipajele ISU Timiş au constatat că incendiul se manifesta cu ardere generalizată pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, cuprinzând acoperişul, podul casei şi trei încăperi. Un bărbat de 85 de ani a fost găsit în stare de inconştienţă. Aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de medicul de pe ambulanţă”, arată o informare de presă a ISU Timiş, conform observatornews.ro. 

La locul faptei s-au deplasat mai multe autospeciale

La locul incendiului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ cu medic, precum şi pompierii voluntari din comună.

Din nefericire, bătrânul de 85 de ani nu a mai putut fi salvat. Cauza incendiului nu este cunoscută până în acest moment.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`