Eveniment - 24 nov, 18:38
Două persoane au fost găsite decedate în propria locuință din orașul Bocșa, județul Caraș-Severin.
Este vorba despre o femeie în vârstă de de 90 de ani și de fiul acesteia, de 66 de ani. Femeia era imobilizată la pat, fiind cunoscută cu probleme medicale, informează Știripesurse.
Din primele informații, nu au fost observate urme de violență pe corpul acestora, în urma examinării preliminare.
De asemenea, cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor deceselor.