A MURIT GHEORGHE! A făcut INFARCT! ADIO pentru totdeauna, maestre!

Scriitorul Gheorghe Iova, cel mai radical textualist underground al „generației 80”, s-a stins din viață, sâmbătă, la Spitalul Municipal din București, acolo unde era internat de șase săptămâni în urma unui infarct depistat cu întârziere, potrivit wowbiz.ro.

„A murit, azi, Gheorghe Iova, cel mai radical textualist underground al „generației 80”. Se născuse pe 29 ianuarie 1950 la Săhăteni, județul Buzău. Un unchi al său, fizician, l-a atras către științele exacte; a făcut totuși Literele în perioada maximei destinderi poststaliniste, alcătuind, alături de prietenii Mircea Nedelciu, Gh. Crăciun, Gh. Ene, Emil Paraschivoiu, Ioan Flora (aproape toți defuncți azi…) gruparea neo-avangardistă și experimentală „Noii”.

Boem și marginal, avizat în materie de textualism german (Helmus Heisenbutell) și francez (Tel Quel), wittgensteinian de cursă lungă și pasionat al filosofiei limbajului, a fost un anarhist subversiv pur sînge; a încercat să dejoace convențiile textului literar și ale „textului social”, situîndu-se ex-centric atît față de canoanele literare cît și față de canoanele socialismului real.

A lucrat, decenii de-a rîndul, ca liber profesionist și a fost (înainte de orice) liderul informal, maestrul din umbră al optzecismului teoretic. Un „om din subterană” care a ieșit rar la suprafață – bunăoară, în antologiile de grup Desant `83 și 9 poeți (înainte de 1989). Volumul experimental Texteiova (1992) recuperează scrieri vechi (uneori) de cîteva decenii, ca și seminalul, definitoriul Acțiunea textuală. Va simula, mai tîrziu, romanul (De cîți oameni e nevoie pentru sfîrșitul lumii) și poezia, în cărți de fapt inclasabile, unde cuvintele de ordine sînt „textul” și „textuarea”.

Nu era vorba însă (cum s-a spus adesea) de un exercițiu formalist, steril, „ilizibil”, ci de o acțiune experimentală pe cont propriu în interiorul puterii limbajului și a relațiilor sale cu societatea; o încercare de a scoate textul de sub controlul oricărei puteri exterioare, al colectivizării și, deopotrivă, al comercializării”, a scris criticul Paul Cernat.