Tragedia de la Odorheiu Secuiesc, tratată ca un accident. Avocatul Artin Sarchizian: Dificultatea va fi de încadrare a faptei, dacă discutăm despre culpă sau despre o ignoranță criminală (VIDEO)

Tragedia de la Odorheiu Secuiesc, tratată ca un accident. Avocatul Artin Sarchizian: Dificultatea va fi de încadrare a faptei, dacă discutăm despre culpă sau despre o ignoranță criminală (VIDEO)
Urmări după prăbușirea unui perete al internatului din Odorheiu Secuiesc. Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Avocatul Artin Sarchizian a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Andreea Moraru, unde a vorbit despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Avocatul spune că dificultatea va fi în a stabili unde va fi încadrată fapta.

“Dificultatea, din punctul meu de vedere, va fi de încadrare a faptei. Dacă discutăm despre culpă sau putem să discutăm despre o ignoranță criminală, care ne plasează cu discuția din punct de vedere juridic, evident, în zona intenției indirecte. Altfel fiind spus, dacă administratorul locației respective cunoștea anumite vicii, teoretic vorbind, ale construcției care puteau pune în pericol viața celor care se găseau în construcție și cu toate acestea a ignorat acest pericol, evident, și, uneori, iminent, dacă mă refer chiar la clădiri din București, atunci această ignoranță, acest dezinteres față de eventuala consecință ce se poate produce prin surparea a unui zid sau chiar a clădirii, califică persoana în discuție în zona intenției indirecte și, prin urmare, nu putem discuta despre o simplă culpă. Culpa este doar atunci când nu ai știut că se poate întâmpla și cu toate acestea, s-a întâmplat un eveniment, sigur, soldat cu moartea unei persoane”.

Clar aici trebuie angajată răspunderea juridică și aș putea spune chiar penală a celor care se fac responsabili, pentru că, repet, dacă era o situație evidentă și au ignorat-o sau nu au luat măsuri de precauție, de prevedere, în mod cert, sunt culpabili de cele produse.

Avocatul a fost întrebat cine este responsabil de această tragedie.

“Eu cred că analiza procurorilor trebuie să pornească de la cei care au emis documentația, pentru că în momentul în care a emiți o astfel de documentație, autorizații și toate cele ce le însoțesc, trebuie să iei în analiză orice fel de risc. Dacă dânșii, care au emis autorizațiile, sunt în regulă și au analizat orice fel de risc și, evident, că nu l-au identificat în mod rezonabil, atunci sigur că și culpabilitatea se plasează, să zicem, în zona executantului lucrării”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`