Tragedia de la clubul Colectiv aduce aminte de situația fabricilor privatizate dar care au fost lăsate în ruină

Publicat: 02 11. 2015, 11:09
Foto: vice.com

Clubul Colectiv unde a avut loc una din cele mai grave accidente din ultimii ani în Capitală a readus în atenție situația fabricilor privatizate care au lăsat în urmă ruine, scrie Zf.

Clubul unde a a vut loc tristul eveniment funcționa în fosta fabrică Pionierul, care era în perioada interbelică a familiei Prodanof și unde se producea încălțăminte.

Clubul Colectiv își avea sediul în fosta fabrică Pionierul din sectorul 4, care aparține în acte firmei Teamset din Cipru. Proprietarii clubului, Costin Micu, Alin Anastasescu și Cătălin Gancea au închiriat de la Pionierul SA, care ajunsese o ruină, la fel ca și Abatorul aflat în imediata apropiere, 400 de metri pătrați pentru 1.500 de euro pe lună, mai exact 3,5 euro/mp.

În perioada interbelică, fabrica a avut o perioadă fericită, în care a fost cel mai mare producător de încălțăminte din sud-estul Europei.

După Revoluția din ’89, multe fabrici comuniste au fost privatizate, dar au ajuns să fie de nefolosit, ajungând într-o stare urâtă și nimeni din partea statului nu mai răspunde pentru ele.

În cazurile bune, unele dintre aceste clădiri au fost demolate, în locul lor înălțându-se blocuri de locuințe, malluri sau clădiri de birouri.

Odată cu nefericitul eveniment din Colectiv, s-a aflat că alte trei incendii au avut loc tot în sedii patronate de cei trei acționari.

Costin Mincu, unul dintre acționarii Colectiv Club SRL, firma care a organizat concertul de vineri seară, este acționar și la firma Elefant Club, o firmă care a deținut clubul Elephant Pub & Live Music din strada Gabroveni 16. În această clădirea a avut bloc un incendiu în iunie 2014, în urma unei altercații între doi parteneri ai restaurantului Eden. Un alt incendiu s-a petrecut în anul 2010 în Vama Veche, la Terasa Goblin, deținută de Costin Mincu.