Traficul intens din Capitală revine. Centrul Bucureștiului se va închide timp de trei ani
Șoferii din Capitală se vor confrunta trei ani cu un trafic internal. Guvernul a decis astăzi începerea lucrărilor de refacere a planșeului de la Piața Unirii.
Primăria Sectorului 4 se va ocupa de proiect
Una dintre cele mai ample lucrări de infrastructură din București va fi realizată de primăria Sectorului 4.
„Vorbim, de fapt, despre niște promisiuni făcute și de către domnul primar Băluță, și de către mine, și de către Guvernul României… Cel mai mult mă bucur că antreprenoriatul românesc își adaugă astăzi, în portofoliu două proiecte importante pentru români! Este o dovadă în plus a maturității la care au ajuns firmele românești, a competitivității lor pe o piață deschisă!
Îi mulțumesc mult domnului Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, una dintre cele mai active administrații locale din România! Alături de specialiști, Primăria Sector 4 a identificat cele mai bune variante pentru refacerea unui nod de infrastructură complex din inima Capitalei. Refacerea Planșeului de la Piața Unirii, un nod vital pentru siguranța celor aflați în trafic, dar și a întregii zone! Știu că nu este un proiect ușor. În plus, pe parcursul lucrărilor, vom avea o perioadă cu restricții de trafic. De aceea, este esențial ca lucrările să fie realizate rapid, în termenele stabilite!”, a spus Marcel Ciolacu.
Pasajul de la Unirii este nesigur
„Semnarea contractului de finanțare pentru refacerea din temelii a planșeului Unirii este momentul în care Bucureștiul dovedește faptul că este ca o capitală cu adevărat europeană, care pune pe primul loc siguranța cetățenilor ei.
Pentru acest lucru, pentru colaborarea exemplară pe care Sectorul 4 o are cu Guvernul României, îi mulțumesc și public premierului Marcel Ciolacu și echipei ministeriale pe care acesta o coordonează!
De acum, când avem asigurată și sursa de finanțare, putem să ne apucăm în mod efectiv de treabă și să reconstruim imensa placă de beton din Piața Unirii, veche de aproape 100 de ani și asupra căreia nu s-a intervenit niciodată.
Avem deja în lucru și documentația de autorizare, așa că primele utilaje vor ajunge în zona Unirii cel mai târziu pe 1 octombrie. Cel puțin până la finalul acestui an, nu vor fi restricționate nici circulația auto, nici cea pietonală. În plus, vom lucra în trei schimburi, astfel încât proiectul să fie terminat în termenele asumate și să nu producă disconfort inutil”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Conform mai multor experți, centrul Capitalei s-ar putea prăbuși până la nivelul râului Dâmbovița, care curge inclusiv pe sub galeriile de metrou.