Traficanți de droguri din Buzău, arestați după un filaj de peste 6 luni

Traficanți de droguri din Buzău, arestați după un filaj de peste 6 luni
Foto: romanialibera.ro

O reţea de traficanţi de droguri a fost prinsă după un filaj de mai de bine de jumătate de an. Oamenii acţionau în judeţul Buzău, după ce îşi procurau marfa din Capitală. Mergeau chiar şi la locuinţele clienţilor pentru a duce marfa, în mare parte substanţe etnobotanice, numai să nu îşi piardă clienţii. Acum riscă 8 ani de închisoare. 

Astfel, în timpul anchetei când s-a descoperit că liderii grupării se aprovizionau din Capitală cu produse etnobotanice pe care le cumpărau cu 10 lei plicul,  apoi le aduceau în Buzău, unde le distribuiau altor patru membrii ai gruparii care aveau sarcina de a le vinde cu 30 de lei bucata.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei buzoiene, comisar Florina Crucianu, de la domiciile traficanţilor au fost ridicate 840 de plicuri de substanţe etnobotanice şi 20.000 de lei şi 20.000 de euro. Pentru probarea întregului dosar au fost audiaţi 25 de consumatori.

Este primul dosar din ţară pe care autorităţile îl închid cu arestări după apariţia noii legi, normativ care va trimite după gratii pe cei şase între 2 şi 8 ani. Se estimează că profitul săptămânal din vânzarea de ierburi ajungea pînă la 10.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`