Eveniment
Francezii îşi sărbătoresc marți ziua naţională. Parade militare, focuri de artificii şi festivităţi vor avea loc la Paris, dar şi în întreaga ţară, informează B1 TV.
Evenimente dedicate Zilei Naţionale a Franţei sunt programate marți şi la Bucureşti, unde au fost impuse şi câteva restricţii în trafic.
Circulaţia rutieră va fi restricţionată pe strada Biserica Amzei, între orele 14.00 şi 24.00 şi pe strada Christian Tell, între orele 08.00 şi 24.00.
Poliţiştii de la Rutieră îi sfătuiesc pe şoferi să evite deplasarea în zonă în această perioadă şi să respecte semnalele agenţilor de circulaţie.