Trafic îngreunat pe Valea Oltului: Între Tălmaciu și Boita, un tir este oprit pe banda 1

Publicat: 22 11. 2024, 08:15
Foto: captură B1 TV

Traficul pe Valea Oltului se desfășoară cu dificultate vineri, din cauza copacilor căzuți pe partea carosabilă.

Potrivit polițiștilor sibieni, un tir este oprit pe banda 1 a sensului Sibiu – Vâlcea.

”Trafic îngreunat pe tronsonul Tălmaciu – Lazaret, pe direcția Sibiu – Vâlcea, din cauza căderilor de crengi și copaci. La km. 240, Lazaret, traficul se desfășoară alternativ, după ce un copac a căzut pe carosabil. La km 253, între Tălmaciu și Boița, un ansamblu tir este oprit pe banda 1 a sensului Sibiu – Vâlcea.

Circulați prudent, măriți distanța între vehicule și folosiți luminile de întâlnire„, anunță IPJ Sibiu.