Trafic infernal în stațiunile montane, în a doua zi de Crăciun. Accidentele, nelipsite – o femeie în vârstă de 73 de ani a murit la Potigrafu

Publicat: 26 12. 2021, 19:00
Actualizat: 26 12. 2021, 19:47
Foto simbol: Pixabay

Circulația s-a desfășurat lent în stațiunile montane, duminică, în a doua zi de Crăciun, iar accidentele au fost nelipsite.

Trafic infernal în stațiunile montane, duminică, în stațiunile Montane

O femeie în vârstă de 72 de ani a murit, duminică, în satul Potigrafu din județul Prahova, într-un accident rutier cu două autoturisme implicate. Cele două mașini s-au ciocnit pe DN 1 și erau conduse de șoferi cu vârste de 20, respectiv 73 de ani, transmite Ziare.com.

„Persoana decedată, pasageră în vârstă de 72 de ani. La acest moment se acordă asistență medicală mai multor persoane”, au spus polițiștii.

Traficul a fost restricționat pe prima bandă a sensului de deplasare către Ploiești, iar cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.

Un accident a avut loc și în Bușteni, unde un tânăr în vârstă de 15 ani a căzut de pe ATV și s-a prăbușit pe 10 metri într-o râpă.

„Nu se stie inca din ce motiv, victima a cazut de pe ATV si s-a prabusit peste 10 metri intr-o râpă. A suferit o grava fractura deschisa la membrul inferior drept cu hemoragie. Salvamontistii din Busteni si cei de la ISU i-au acordat victimei primele ingrijiri la locul accidentului si au transportat-o pe targa pana la drumul forestier. De acolo a fost preluata de un UTV Salvamont si coborâtă de pe munte. Un echipaj SMURD a preluat accidentatul din oras si l-a dus la spital”, a precizat Salvamont Bușteni.

Încă de la ora prânzului se circula cu greutate în zona stațiunilor montane.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (12:00), valorile de trafic sunt în creștere pe DN1 Ploiești – Brașov. Între staţiunile Predeal (judeţul Braşov) şi Buşteni (judeţul Prahova), pe sensul de mers către Bucureşti, se circulă în coloană. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste înţelegere şi disciplină în trafic, să circule cu atenţie sporită şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei”, precizau autoritățile, duminică, la ora 12.