Potrivit DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, administratorul și angajatul unui bar au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri. Interacțiunile cu clienții se realizau în incinta barului.
Patronul și angajatului barului comercializau droguri de mare risc, cocaină și substanțe psihoactive, 2-MMC, în perioada mai-iunie 2024, potrivit Știrile ProTv.
„Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada mai-iunie 2024, aceştia au deţinut, intermediat şi comercializat cantităţi de droguri de mare risc (cocaină) şi substanţe psihoactive (2-MMC), către consumatori din judeţul Argeş. Interacţiunile cu clienţii au fost realizate în incinta unui bar, unde inculpaţii au calitatea de administrator, respectiv angajat al societăţii comerciale”, precizează DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.
Autoritățile au pus în aplicare două mandate de percheziție la locuințele celor doi, fiind identificate și ridicate cantități aproximativ 15 grame de substanţă susceptibilă a fi drog de mare risc (cocaină) și 30 grame substanţă susceptibilă de a produce efecte psihoactive (2-MMC). De asemenea, autoritățile au reținut obiecte purtând urme de substanţă, o sumă de bani în lei, precum şi alte mijloace de probă.
Patronul și angajatul sunt cercetați pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizația necesară conform legii.
Aceștia au fost reținuți luni, iar marți, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost desfășurate în colaborare cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.