Șase persoane au fost reținute de către autorități, în Făgăraș, după ce au încercat să vândă mercur.
Cei șase bărbați încercau să comercializeze circa aproximativ șapte kilograme de mercur, în fața unui restaurant, la prețul de 1.000 de euro kilogramul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisarul șef Liviu Naghi, cei patru comercializanți luaseră mercurul de la doi bărbați mai în vârstă.
Toți cei șase bărbați au fost reținuți, iar în final, polițiștii au aflat că mercurul provine de pe platforma Nitramonia din Făgăraș, scrie Mediafax.
Toţi cei şase suspecţi au fost reţinuţi de procurori şi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a decis cercetarea lor în libertate, a precizat Naghi.