Tradițiile românești au fost duse peste hotare! O româncă în Elveţia: „Este imposibil să nu putem aduce folclorul în mijlocul nostru“

Publicat: 19 06. 2016, 19:06

O româncă plecată de 20 de ani din România, trăieşte în Elveţia, într-un orăşel aflat la graniţa cu Franţa şi Germania, potrivit adevarul.ro.

Adriana Schmidt are o firmă de cosmetice, iar soţul conduce o firmă de construcţii. Chiar dacă a plecat din România, Adriana nu a uitate de tradiţiile populare, dar mai ales dragostea pentru muzica populară.

Femeia a organizat un festival al iei departe de ţară şi ca un protest, o replică la spectacolele cu manelişti, care în mod frecvent au loc peste graniţă, în comunităţile de români.

„Se organizează foarte multe spectacole aici, dar cu manelişti, iar eu iubind mult muzica populară am ţinut neapărat să organizez acest festival. Şi într-adevăr, anul trecut am văzut că lumea este doritoare de folclor autentic. Eu obişnuiesc să cânt la petreceri private şi am văzut că lumea este foarte încântată, aşa că am zis că este imposibil să nu putem aduce în mijlocul nostru folclorul”, spune Adriana Schmidt.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Iei are loc anul acesta pe 25 iunie într-un orăşel din Germania, Lorrach, unde sunt aşteptaţi români, care trăiesc în Elveţia, Germania şi Franţa.

„Va fi o seară românească în care cântecul popular este la mare înălţime, apoi va avea loc o prezentare de costume populare. O seară în care românii se întâlnesc şi petrec aşa cum numai ei ştiu să o facă”, spune îndrăgita interpretă de muzică populară din Mehedinţi, Irina Zoican.

Mai mult, anul acesta va fi prezentă la eveniment și Maria Ciobanu. Participanţii la festival vor servi mâncare românească şi vor încinge hore si sârbe tradiţionale după melodiile artiştilor din România.