Tradiții și obiceiuri din Vinerea Mare. Se spală rufele sau nu în această zi. Ce spun preoții români

Tradiții și obiceiuri din Vinerea Mare. Se spală rufele sau nu în această zi. Ce spun preoții români
Foto: Pixabay

Vinerea Mare este o zi importantă în calendarul creștin, marcând Patimile și Crucea lui Iisus Hristos. În această zi, credincioșii se reculeg în rugăciune și post și se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii. Totuși, există întrebări legate de ce este permis sau nu în această zi.

Ce nu este permis să facem în Vinerea Mare

Potrivit preoților, în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor este considerat nepotrivit să spălăm rufe, deoarece această zi este dedicată comemorării Patimilor și răstignirii lui Iisus Hristos, potrivit Cancan.ro.

Evitarea spălării rufelor în Vinerea Mare este menit reflectă respectul și solemnitatea acestei zile în tradiția creștină. Scopul din spatele acestei practici este de a încuraja credincioșii să se concentreze pe aspectele spirituale și religioase ale săptămânii sfinte, precum rugăciunea.

Ce slujbă are loc în Vinerea Mare

În Vinerea Mare, conform tradiției bisericii, nu se celebrează cele trei Sfinte Liturghii, ci are loc o slujbă specială în care Sfântul Epitaf este scos din altar și așezat în mijlocul bisericii. Această ceremonie simbolizează retrăirea momentului când Hristos a fost coborât de pe cruce și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Credincioșii vin la biserică pentru a trece sub masa pe care este așezat Sfântul Epitaf. Acest lucru simbolizează respectul și recunoștința față de jertfa lui Hristos. Tot în cadrul acestei slujbe, se recită Prohodul Domnului, o rugăciune care exprimă durerea și suferința la pierderea lui Hristos.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)