Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce nu trebuie să faci astăzi. Rugăciunea ce trebuie rostită

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce nu trebuie să faci astăzi. Rugăciunea ce trebuie rostită

Sfântul Ilie, prăznuit pe 20 iulie, este cunoscut drept aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

De atunci, oamenii spun că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice extreme, Ilie traversează cerul in căruța lui de foc.

Cine a fost Sfântul Ilie

Ilie, care în limba română înseamnă ”Al cărui Dumnezeu el este” a fost un proroc evreu menționat în A treia carte a regilor din Vechiul Testament. Este cinstit de creștini ca aducător de ploi, dar și ca divinitate populară a Soarelui și a focului, atestată prin numeroase tradiții și datini. Mare făcător de minuni în timpul vieții și după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide și a închide cerurile”.

Creştinii ortodocşi îl consideră ocrotitorul recoltelor, sfântul care aduce ploaia, dar şi divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trăsnete.

Legenda spune că, înainte de a deveni sfânt, acesta era un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu.

A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc. În credința populară se mai spune că demonii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie

Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea.

De Sfântul Ilie, în satele din Bărăgan, oamenii încă respectă toate obiceiurile care s-au înrădăcinat de-a lungul timpului. În vechime se spunea că nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu trebuia ca aceste fructe să se lovească unul de altul, pentru a nu cădea grindina.

Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. În această zi, ogoarele se stropesc cu agheasmă, pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor.

De asemenea, în dimineaţa praznicului, se culeg cele mai bune plante de leac, care se usucă în locuri ferite de umezeală. Tot acum se culege şi se sfinţeşte la biserică şi busuiocul.În multe zone din ţară, de Sfântul Ilie se mai păstrează tradiţia recoltării mierii de albine, cunoscută sub numele de „retezatul stupilor”.

Rugăciune către Sfântul Ilie

„Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta.

Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.

Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”, este rugăciunea pe care trebuie să o rostești în această zi sfântă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`