Tradiții de Dragobete. Cum să ai noroc în dragoste tot anul

Tradiții de Dragobete. Cum să ai noroc în dragoste tot anul
Horoscop 15 octombrie 2021 / Foto: Pixabay.com

Astăzi, românii sărbătoresc Dragobetele. În județul Gorj, sărbătoarea iubirii a fost celebrată în avans. Tinerii și seniorii din Novaci au luat lecții pentru a avea noroc în dragoste, pe tot parcursul anului, scrie Observator.

Tradiții de Dragobete

Locuitorii din Novaci s-au pregătit de Dragobete. Atât tinerii, cât și seniorii, au stat faţă în faţă, la şezătoare. Ei au tors cariere de lână și au cântat doine: „De dimineaţă când vă sculaţi, aţi auzit fetelor? Nu direct la sărutat. Vă spălaţi cu apă întreagă pe faţă”.

Cea mai importantă tradiție de sărbătoarea iubirii este sărutul. Se spune că cine nu sărută pe cineva, în această zi, va avea ghinion tot anul. „De Dragobete stăm împreună pentru că este ziua îndrăgostiţilor şi a dragostei”, spune o locatară.

„Prima persoană pe care o întâlneşte să fie un bărbat şi să-l atingă. E ziua în care băieţii cer în căsătorie fetele. La şezătorile acestea se leagă cele mai frumoase prietenii”, a declarat Elena Basarabă, organizatoarea evenimentului.

În Munții Făgăraș, sărbătoarea nu a fost uitată. Şase cupluri au sarbatorit Dragobetele acolo și s-au căsătorit pentru o zi, la peste 1.500 de metri altitudine. Totul s-a întâmplat în cadrul unui eveniment organizat special pentru această zi.

„Dragobetele este o veche tradiţie românească ce simbolizează iubirea, renaşterea naturii, începutul primăverii şi nu în ultimul rând un prilej de bucurie, de veselie în comunitate şi între prieteni”, a declarat Nicoleta Ocneriu, organizatoarea evenimentului.

Acest eveniment are loc pentru a doua oară, iar organizatorii vor să repete experienţa și pentru anii următori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`