Toți turiștii ar putea fi testați pentru coronavirus când intră în stațiunile de pe litoral. George Niculescu, prefectul județului Constanța, a explicat că sunt luate în calcul mai multe măsuri

Publicat: 05 05. 2020, 14:35
foto: Pixabay

George Niculescu, prefectul județului Constanța, a explicat că autoritățile iau în calcul mai multe măsuri pentru a preveni și limita răspândirea COVID-19 pe litoralul românesc, iar una dintre ele este testarea tuturor turiștilor veniți în stațiunile de la malul mării. Oficialul a făcut această declarație la capătul unei întrevederi cu reprezentanții patronatelor din turism, potrivit Info-Sud-Est.

Totți turiștii ar putea fi testați când intră într-o stațiune turistică

„În urma întâlnirii de astăzi s-au concluzionat câteva propuneri, pe care le voi înainta mai departe ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătății. Vorbim de o posibilă testare a turiștilor când intră într-o stațiune turistică. Să vedem sub ce formă se poate face lucrul acesta. Vorbim de teste rapide. Se presupune că dacă un turist a intrat într-o stațiune și nu este purtător de Covid-19, practic dacă acest test s-ar extinde pentru toate persoanele care intră în stațiune, riscul de cotractare a virusului este foarte restrâns”, a declarat George Niculescu.

Agenții economici din turism și-au manifestat disponibilitatea de a contribui la achiziționarea testelor necesare, spune prefectul, care a mai precizat că propunerile vor fi transmise ministerelor de resort.

„Vom transmite cât mai repede propunerile la minister. Pentru achiziționarea testelor presupun că va fi un efort comun. Am văzut deschidere din partea agenților economici de a contribui pentru efectuarea acestor testări. Sunt costuri pe care ei și le asumă, tocmai pentru a putea aduce servicii de calitate și în condiții de siguranță pentru turiști. De asemenea, trebuie compensate de niște măsuri fiscale, atât la nivel local, cât și la nivel central”, a mai afirmat George Niculescu, prefectul județului Constanța, adăugând că „primii turiști pe litoral vor veni atunci când ordonanțele militare vor prevede acest lucru”.

Când ar putea avea românii din nou un concediu normal. Ce spune liderul HORA

În 29 aprilie, în direct pe B1 TV, la „Se întâmplă acum!” cu Tudor Barbu, liderul Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurentelor din România (HORA) declara că, în opinia sa, româniii vor mai avea un concediu similar cu cele din anii trecuți abia în 2022.

Întrebat cum vede situația turismului pe perioada verii, când românii tradițional umpleau până la refuz plajele de la Marea Neagră și nu numai, Dragoș Petrescu a răspuns: „Eu cred că va fi o plajă mai sălbatică și mă aștept la un 50% să vedem în această vară pe plajă, în comparație cu 2019, dar și pentru acest 50% va trebui să ne luptăm foarte serios. Adică cred că românii vor avea două probleme și le vor depăși destul de greu – una este teama și dorința de a se proteja neinfectați, iar a doua va fi bugetul mult mai restrâns din cauza condițiilor economice din multe segmente, nu numai din cea de care discutăm noi acum, turism și restaurante. Sunt foarte multe alte segmente afectate și veniturile sunt mai mici, și oamenii au disponibilitatea de a cheltui mult mai mică decât o aveau înainte”.