Toți nou-născuții vor beneficia de testare audiometrică, începând din 2015
Începând de anul viitor, ministerul Sănătății (MS) va asigura testarea audiometrică în toate maternitățile și pentru toți copiii nou-născuți, a declarat joi ministrul Nicolae Bănicioiu, citat de Agerpres.
„Pentru dezvoltarea copilului este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme pentru a asigura în timp util tratamentul adecvat. Screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață. Din această cauză am hotărât ca, începând cu anul 2015, să asigurăm procedurile de screening în toate maternitățile și pentru toți copiii nou-născuți”, a anunțat ministrul printr-un comunicat.
”Instruirea personalului medical, dar și dotarea tuturor celor 150 de maternități de pe teritoriul României cu aparatura de screening auditiv la nou-născut se vor face din fonduri europene. În acest sens am demarat deja un proiect european”, se mai arată în comunicatul citat.
„Începând cu 2015, procedurile de testare se vor realiza în toate maternitățile. Copiii care nu vor trece testele de screening vor fi îndrumați către unitățile sanitare de specialitate pentru continuarea investigațiilor audiologice”, adauga ministrul Sănătății.
Potrivit MS, în prezent, testarea pentru depistarea surdității nou-născuților se desfășoară în 17 maternități din țară care dispun de condițiile necesare.