Toţi candidaţii testaţi psihologic pentru un post la Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi. A rămas în cursă un candidat care nici nu s-a prezentat la probă

Publicat: 30 04. 2024, 16:35
Sursa foto: Penitenciarul Arad / Facebook

Suspiciune de fraudă la concursul pentru ocuparea unui post vacant de ofiţer (consilier juridic) la Penitenciarul Arad. Toţi cei şapte candidaţi care au participat la testarea psihologică din 19 aprilie au fost declaraţi inapţi. Astfel, a rămas în cursa pentru ocuparea postului doar un alt candidat, care a lipsit la proba din acea zi pentru că avea testul trecut anterior şi pentru care s-a făcut echivalare.

Suspiciuni de fraudare a unui concurs pentru ocuparea unui post la Penitenciarul Arad

O concurentă a declarat, pentru Agerpres, că suspectează o fraudare a concursului: „Este o situaţie fără precedent, să fie declaraţi inapţi toţi concurenţii prezenţi. Am fost fete cu experienţă, consilieri juridici, şefi de departamente juridice, avocaţi, grefier, fete bine pregătite, cu intelect, angajate în medii prestigioase, îmi vine extrem de greu să cred că niciuna dintre noi nu ne-am potrivit profilului. La o analiză scurtă a tabelului cu rezultatele, aproape ca îţi vine să crezi că a fost ‘ordin de sus’, să rămână în joc doar persoana misterioasă care avea deja testarea luată şi nici măcar nu s-a mai prezentat la testare în 19 aprilie”.

Cum se apără penitenciarul și psihologul care a respins candidații

În schimb, Paul Popa, psihologul penitenciarului care i-a testat pe candidaţi, a declarat că a respectat toate procedurile, nu a favorizat absolut nicio persoană, iar cei care au suspiciuni „nu au toate informaţiile pentru a face asemenea afirmaţie”

„Sigur că nu pot să vă vorbesc despre avize, imaginaţi-vă raţiunile legale din spatele acestei discuţii, de aceea nu pot să vă vorbesc despre avizele în sine. Ce pot să vă spun este că este o procedură care a fost cu totul respectată, chiar există posibilitatea de a o contesta şi cred că cei nemulţumiţi au şi făcut sau vor face asta”, a mai afirmat psihologul Paul Popa, pentru Agerpres.

Iar reprezentanţii Penitenciarului Arad s-au limitat la a spune că persoanele respinse au posibilitatea de a depune contestație.