Tortură și umilințe în închisorile bieloruse: Mărturiile oamenilor care au manifestat pentru a aduce democrația în Minsk / Ministrul Yuri Karayev: Nicăieri în lume nu există polițiști mai moderați (VIDEO)

Publicat: 07 09. 2020, 21:34
Foto: Hepta - Viktor Tolochko

De aproape o lună, bielorușii ies în stradă cu sutele de mii pentru a denunța rezultatul oficial al alegerilor prezidențiale, care l-a dat învingător cu peste 80% din voturi pe Aleksandr Lukașenko. Președinte în Belarus din 1994, Lukașenko se confruntă acum cu cea mai puternică mișcare contestatară. Oamenii resping categoric ideea că el a obținut cele mai multe voturi la scrutinul de luna trecută. Protestele de până acum s-au soldat cu mai mulți morți, sute de răniți și mii de persoane arestate de forțele de ordine controlate de Lukașenko. Mărturii ale chinurilor suportate de manifestanții pașnici continuă să apară. Reuters a intervievat 12 protestatari, care au susținut că au fost bătuți de poliție în timpul detenției. În acest timp, autoritățile susțin exact contrariul: că polițiștii au fost calmi și moderați și ei au fost bătuți de manifestanți. Luni, Maria Kolesnikova, singura lideră a protestatarilor care mai rămăsese în Belarus, a fost răpită de pe stradă de bărbați mascați. Între timp, Uniunea Europeană continuă discuțiile pentru impunerea unor sancțiuni economice. Surse citate de Reuters afirmă că sunt vizați 31 de înalți oficiali bieloruși.

Circa 100.000 de bieloruși, la cea mai recentă manifestație anti-Lukașenko

Calvarul trăit de Artur Khomenko. Autoritățile bieloruse nu vor să-i facă dreptate

Artur Khomenko, un antreprenor în vârstă de 47 de ani din Minsk, a povestit că a fost reținut de polițiști în a patra noapte de proteste și bătut cu pumnii și bastoanele. Apoi agenții l-au dezbrăcat și l-au amenințat că-l vor viola cu un baston. Au continuat să-l bată, apoi l-au pus să stea ore în șir în genunchi, cu mâinile încătușate la spate.

În săptămâna următoare, Khomenko a stat mai mult în Spitalul de Urgență din Minsk. Avea dureri mari de cap și-și pierduse parțial auzul. Spitalul nu a vrut să prezinte nicio poziție pe acest subiect, precizează Reuters.

Medicii au stabilit că acesta avea leziuni cerebrale și vânătăi la nivelul feței și pe corp.

„Nu credeam că e posibil așa ceva în Europa secolului XXI. Unele țări produc mașini care se conduc singure, se pregătesc să trimită nave pe Marte, dar acolo doar schilodesc și omoară oameni”, a spus bărbatul, care este tatăl unui băiețel de 5 ani.

Khomenko a depus plângere la Poliție, un oficial de la Comitetul de Anchetă i-a spus că trebuie să obțină un certificat medico-legal. El a făcut asta, dar apoi nu a mai primit nicio veste despre deschiderea dosarului.

Bărbatul a mai povestit că polițiștii l-au reținut după ce l-au oprit pe stradă, l-au verificat și au văzut că are pe telefon o fotografie cu un steag alb-roșu, unul dintre simbolurile protestelor. El a admis că are fotografie, dar a spus că nu a luat parte la manifestații.

O poveste trasă la indigo: Vladimir Rodchenko, încă o victimă a forțelor controlate de Lukașenko

Vladimir Rodchenko, un programator în vârstă de 32 de ani, a spus că a fost arestat pe 12 august, pentru că a ținut o pancartă cu portretul unui copil ce fusese rănit în timpul manifestațiilor din orașul Grodno. El a afirmat că a fost lovit de agenți cu bastoanele peste fund și piciorul drept. În timpul interogatoriilor, a fost lovit peste mâini, picioare și peste burtă.

Nu a mai putut să meargă apoi, așa că a fost cărat într-o sală de gimnastică, unde erau ținuți mai mulți manifestanți. Toți au trebuit să îngenuncheze și să stea cu fața în jos.

A avut nevoie de nouă zile de recuperare la Spitalul de Urgență din Grodno. Și Rodchenko a depus o plângere oficială, cerând să fie deschisă o anchetă. La fel ca în cazul lui Artur Khomenko, și lui i s-a cerut să prezinte un certificat medico-legal, lucru pe care l-a făcut, dar degeaba.

Reuters a intervievat 12 manifestanți care au susținut că au fost bătuți de poliție în timpul detenției. Trei medici de la Spitalul de Urgență au confirmat pentru agenția de presă, sub protecția anonimatului, că unul dintre protestatari fusese violat cu un baston.

Manifestanți pașnici, bătuți și torturați de forțele de poliție controlate de Alekandr Lukașenko

Sute de protestatari au fost torturați de polițiști

Valentin Stefanovich, adjunct într-un ONG care militează pentru drepturile omului, a declarat că a identificat 500 de cazuri de persoane torturate de poliție din 9 august, când Lukașenko ”a câștigat” alegerile, și până acum.

Ministerul de Interne și Comitetul de Anchetă au refuzat să comenteze acuzațiile protestatarilor.

Întrebat dacă vor fi deschise anchete împotriva polițiștilor, purtătorul de cuvânt al Comitetului a răspuns că a analizat cu atenție toate mărturiile și până acum nu a identificat niciun caz de tortură săvârșită de poliție care să merite deschiderea unei investigații.

A precizat, totuși, că plângerile continuă să vină. Pe 17 august, Comitetul transmisese că 700 de oameni au depus plângeri pentru rănile suferite în timp ce se aflau în detenție.

Pe 1 septembrie, investigatori ai Națiunilor Unite au declarat că au primit rapoarte despre sute de cazuri de tortură, loviri și agresiuni. Și au solicitat autorităților să înceteze cu abuzurile.

Aproape o lună de proteste în Belarus, după ce Aleksandr Lukașaneko a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale

”Hoțul strigă hoții”. Varianta regimului dictatorial din Minsk

Yuri Karayev, ministrul de Interne, a declarat duminică, pentru televiziunea bielorusă de stat, că 30 de angajați ai forțelor de securitate sunt internați în spital cu răni serioase.

„Ei vorbesc despre cruzimea poliției bieloruse, dar eu aș vrea să vă spun asta: nu există nicăieri în lume polițiști mai blânzi și mai moderați”, a precizat Karayev.

Pe 13 august, președintele contestat ALeksandr Lukașenko a semnat un decret privind acordarea de medalii pentru 300 de angajați ai forțelor de ordine pentru „serviciul impecabil” pe care l-au făcut.

Ulterior, Lukașenko a susținut că unii dintre manifestanții închiși în centrul de detenție de la Okrestina i-au atacat pe polițiști. Nu a prezentat nicio dovadă.