Premieră în România. Pentru prima dată după căderea regimului comunist, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc îi acuză oficial de omor deosebit de grav şi genocid pe 35 dintre torţionarii care au condus temniţele comuniste, unde au fost încarceraţi şi exterminaţi mii de dizidenţi politici.
Ziarul Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, publică, în cadrul unui proiect comun, lista foştilor torţionari din perioada comunistă.
Peste 100.000 de deţinuţi consideraţi de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorilor din România într-un singur deceniu. Nici până acum nimeni nu a fost tras la răspundere pentru aceste crime.
În cadrul proiectului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Alxandru Vişinescu, fost comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, este primul nume care apare pe lista foştilor torţionari comunişti.Jurnaliştii de la Gândul au publicat profilul complet al lui Alexandru Vişinescu, primul torţionar pe numele căruia a fost depusă o plângere penală pentru omor deosebit de grav.
Deşi a fost considerat drept un „adevărat călău” în perioada comunistă, Alexandru Vişinescu, acum în vârstă de 88 de ani locuieşte într-un bloc din centrul Capitalei şi încercă să pară drept un bătrânel cumsecade.
Vecinii lui Vişinescu spun că acesta este un om extrem de retras, care nu vorbeşte despre trecutul său.Însă cei care l-au cunoscut în închisoare spun că a fost un adevărat călău. Relatările celor care au trăit atrocităţile de la Râmnicu Sărat sunt acum cuprinse în sesizarea penală înaintată Parchetului General de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc
Născut în 1925 în comuna Lecuieşti din Buzău, la 21 de ani, Vişinescu ar fi fost unul dintre cei care au tras în mareşalul Ion Antonescu.
Documentele de arhivă şi cele memorialistice consultate de specialiştii IICCMER îl portretizează pe Alexandru Vişinescu drept un ins „extrem de sever şi complet lipsit de omenie faţă de arestate”. Înainte de a prelua conducerea închisorii de la Rââmnicu Sărat, Vişinescu a lucrat şi în cadrul penitenciarului Jilava şi la Penitenciarul de femei de la Mislea.