Topul oraşelor din România în funcţie de calitatea serviciilor medicale. Bucureștiul se află abia la jumătatea clasamentului
O cercetare D&D Research arată că Oradea, Braşovul, Timişoara şi Târgu-Mureş sunt percepute de români ca având cele mai bune facilităţi medicale din ţară. Codașe, din punct de vedere al serviciilor medicale, sunt Giurgiu, Focşani şi Tulcea. Surprinzător, Bucureștiul este abia la jumătatea clasamentului.
La nivel de regiuni istorice, Banat a fost desemnat de 8.322 de români drept regiunea cu cele mai bune facilităţi medicale, fiind urmată de Maramureş, Crişana şi Transilvania. Dobrogea, Moldova şi Muntenia au obţinut cele mai mici punctaje de la respondenţi.
”Cazurile din ultimul timp, gestionate prost de unele spitale mari din Capitală, pot influenţa negativ în special percepţia legată de calitatea serviciilor. Spre deosebire de Capitală, unde şi populaţia este pestriţă şi cu grade de educaţie complet diferite, în Ardeal situaţia e alta. Spre exemplu, în Oradea este aparatură foarte performantă, când nicăieri nu existau reactoare pentru aparatele de înaltă investigaţie, ei aduceau din Ungaria. Inclusiv pe analize medicale sunt foarte sus, liste de aşteptare nu prea sunt, fac şi turism medical, şomajul e aproape inexistent”, a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, citat de Adevărul.
”Din păcate, medicii foarte buni şi expertiza sunt cumulate în centrele universitare, iar aici Bucureştiul nu poate fi surclasat de niciun alt oraş. Cel mai bun indicator îl reprezintă migraţia pacienţilor, iar în România cei mai mulţi pacienţi vor să ajungă la Bucureşti pentru a se trata. Când ajung la spitalele judeţene cu un aparţinător, grija cea mai mare a familiilor este să îl transfere dacă nu în Capitală măcar într-un centru universitar”, a declarat, la rândul său, sociologul Alfred Bulai.