Toni Greblă: Nici acum nu înțeleg de ce Înalta Curte a refuzat să tragă la sorți toți cei cinci judecători ai completului. Pe mine nu mă interesează ce judecător soluționează cauza mea (VIDEO)

Toni Greblă: Nici acum nu înțeleg de ce Înalta Curte a refuzat să tragă la sorți toți cei cinci judecători ai completului. Pe mine nu mă interesează ce judecător soluționează cauza mea (VIDEO)

Fostul judecător CCR Toni Greblă, actual Secretar General al Guvernului, a declarat miercuri, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că nici acum nu înțelege de ce Înalta Curte a refuzat până acum să tragă la sorți cei cinci judecători ai completului de judecată.

”Din februarie 2014 completele de cinci judecători ale ÎCCJ au fost compuse cu înclăcarea prevederilor art. 32 din legea 304, motiv pentru care CCR a decis că aceste complete au fost nelegal constituite, că nelegalitatea compunerii completelor de judecată se sancționează cu nulitatea absolută și în consecință a obligat să respecte prevederile constituționale și de la data apariției deciziei să se conformeze aceste decizii. (…) Nici acum nu înțeleg de ce Înalta Curte a refuzat să tragă la sorți toți cei cinci judecători ai completului de judecată, așa cum era prevăzut de lege. (…) Nu am înțeles de ce a procedat Înalta Curte în acest mod. Nici acum nu găsesc vreo rațiune pentru care ar fi fost adoptat un asemenea mod de compunere a completelor de cinci judecători”, a declarat Toni Greblă.

Întrebat ce se va întâmpla cu dosarele judecate din 2014 și până acum, fostul judecător CCR a răspuns: ”Există posibilitatea ca cei intersați să folosească o cale de atac. Nu pot să mă exprim acum pentru că fiecare dosar are un anumit specific. (…) Este o chestiune care implică timp, implică analizarea fiecărui caz în parte, implică o soluție personalizată pentru fiecare dosar și, după părerea mea, denotă intrarea în legalitate și nu neapărat o lovitură dată justiției”.

De asemenea, întrebat dacă va uzita de această de decizia de miercuri a CCR, în condițiile în care și el este judecat de un complet de cinci judecători, Toni Greblă a răspuns: ”De două termene, eu nu am contestat compunerea completului de judecată, pentru că, în principal, nu mă interesează ce judecător soluționează cauza mea”.

Curtea Constituțională a constatat existența unuiconflict juridic între Parlament şi Curtea Supremă, referitor la formarea completurilorde cinci judecători de la această instanță.

Decizia îl interesează direct pe șeful PSD, Liviu Dragnea, care s-a arătat nemulțumit de modul în care a fost alcătuit completul de cinci judecători în dosarul în care, la prima instanță, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`