Toni Greblă, audiat la DNA: Din punct de vedere penal, nu înțeleg ce mi se întâmplă. Eu nu am furat din banul public (VIDEO)

Publicat: 10 03. 2015, 10:04
Foto: B1 TV

Toni Greblă, fost judecător de la Curtea Constituțională, a ajuns marți dimineață la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri în dosarul în care este acuzat de comiterea mai multor fapte de corupție, informează B1 TV.

La intrarea în sediul DNA, Toni Greblă a declarat că, din punct de vedere penal, nu înțelege ce i se întâmplă

”Sunt simplu cetățean, nu am niciun fel de funcție, nu am activitate în vreun partid politic și sunt implicat într-o anchetă judiciară. Din punct de vedere penal, nu înțeleg ce mi se întâmplă. Astăzi am fost cheamt la DNA și m-am prezentat. Nu a apărut nimic nou în dosar, dimpotrivă, probele administrate până acum par să confirme punctul meu de vedere. Eu sunt convins că adevărul va ieși la iveală. Eu nu am furat din banul public, eu nu am devalizat banul public.”, a declarat fostul judecător de la CCR.

De asemenea, Toni Greblă a mai declarat că își asumă relația cu finul său Ion Bîrcină, ”dar de aici și până la fapte penale este o cale lungă”.

Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Toni Greblă, audiat la DNA