Eugen Tomac, după ce deputatul PMP Constantin Codreanu a fost agresat de jandarmi la Chişinău: „Cerem Guvernului României să protesteze în termeni categorici față de acest tratament inuman” (FOTO)

Publicat: 01 09. 2018, 18:47

Preşedintele PMP Eugen Tomac critică în termeni duri evenimentele de sâmbătă de la Chişinău din timpul manifestaţiei pentru unire în care deputatul PMP Constantin Codreanu a fost agresat de către forţele de ordine.

Tomac cere Ministerului de Externe şi Guvernului român să intervină şi să ia măsuri pentru a trage la răspundere imediat decidenţii de la Chişinău pentru felul în care s-a intervenit asupra unor cetăţeni români.

Liderul PMP cere de asemenea ca Guvernul de la Chişinău să ofere explicaţii privind încălcarea normelor diplomatice prin agresarea unui oficial străin care are imunitate diplomatică.

Redăm integral solicitarea făcută de Eugen Tomac:

La Chișinău, provocările se țin lanț. Sunt profund șocat de tratamentul inuman la care este supus un demnitar al statului român.

Forțele speciale ale R. Moldova l-au agresat cu o brutalitate inimaginabilă pe colegul deputat Constatin Codreanu.

Cer urgent Ministrului de Externe să intervină, să fie convocat de urgență Ambasadorul R. Moldova pentru a solicita explicații din partea autorităților de peste Prut.

De asemenea, cer Premierului Pavel Filip să explice pentru ce motiv Guvernul R. Moldova încalcă toate normele diplomatice și permite ca un oficial al statului român, care se bucură de imunitate diplomatică, să fie agresat.

Cerem Guvernului României să protesteze în termeni categorici față de acest tratament inuman la care sunt supuși cetățenii români care au participat la un marș aniversar cu prilejul anului Centernar pe traseul Alba Iulia – Chișinău.

Colegul Constantin Codreanu este unul dintre liderii care politici care militează pentru apropierea celor două state românești, fiind ales deputat în Parlamentul României de cetățenii români din R. Moldova.