Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a mutat responsabilitatea privind criticile aduse de la Comisia de la Veneţia într-o opinie preliminară pe legile justiţiei în sarcina comisiei special din Parlament, cea condusă de Florin Iordache.
„Să ne cunoaştem şi să ne respectăm competenţele. Cele trei legi ale justiţiei au constituit iniţiative parlamentare ceea ce înseamnă că răspunsul cel mai adecvat şi motivat îl primiţi fie de la iniţiatiorii sau de la membrii comisiei care le-au adoptat şi supus dezbaterii parlamentare”, a afirmat Tudorel Toader.
Ministrul a adus la rândul său critici privind o prevedere din legile justiţiei, şi anume cea privind pensionarea magistraţilor după 20 de ani activitate, prevedere criticată pentru faptul că ar putea duce la o depopulare a instanţelor din România, în special Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curţile de apel.
„Ministerul Justiţiei nu a propus ca magistraţii să se pensioneze la 20 de ani. (…) În controlul de constituţionalitate, nimeni, dar absolut nimeni, nu a criticat această soluţie şi nu a făcut referire la reducerea vârstei de pensionare”, a afirmat Tudorel Toader.
În schimb, ministrul a subliniat că este doar un raport intermediar, iar România va răspunde cu precizări până la redactarea celui final.
”Vă rog să acceptați faptul că inclusiv eu cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneția exprimate printr-un aviz, fie el și intermediar. S-a afirmat că România va formula un punct de vedere oficial pe care îl va transmite Comisiei de la Veneția. În măsura în care Ministerul Justiției va fi solicitat în formularea acelui punct de vedere al României, evident că vom contribui și noi”, a răspuns Toader.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.