Toader anunță pe Facebook că proiectul de modificare a legilor Justiției este finalizat. Ministrul vrea reducerea cu 20% a pedepselor celor încarcerați în condiții improprii (VIDEO)

Publicat: 18 10. 2017, 11:05

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunță pe Facebook că proiectul de modificare a legilor Justiției este finalizat.

Ministrul consideră acum prioritară reducerea cu 20% a pedepselor celor încarcerațiîn condiții improprii.

"Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției – vom participa la toate dezbaterile !

Prioritară devine foia de parcurs pentru îndeplinirea cerințelor Hotărârii pilot, pronunțată de CEDO, referitoare la condițiile din penitenciare !

Comisiile din penitenciare sunt pregătite să pună în aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017.
Prevederile art. 55^1 reglementează "Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare".
Potrivit alin. (1) "La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată".", scrie Tudorel Toader pe Facebook.

Toader anunță pe Facebook că proiectul de modificare a legilor Justiției este finalizat. Ministrul vrea reducerea cu 20% a pedepselor celor încarcerați în condiții improprii

#DIRECT_ONE_mwxlxt#