Titus Corlăţean efectuează o vizită la Cartierul General al NATO
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, efectuează, în intervalul 15-16 octombrie, o vizită la Cartierul General al NATO, ocazie cu care va avea o întrevedere cu secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, realtează Mediafax.
Ministrul român va participa la un dineu de lucru cu înalţi oficiali NATO şi membri ai Consiliului Nord-Atlantic.
Pe agenda discuțiilor vor fi stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul de la Chicago prin prisma interesului României pentru operaţionalizarea sistemului NATO de apărare antirachetă, evoluţia politicii NATO în domeniul parteneriatelor, vecinătatea estică, ameninţările de tip nou, procesul de tranziţie din Afganistan, precum şi reforma NATO.
Corlăţean va avea şi o întrevedere cu funcţionarii români care lucrează în cadrul Secretariatului Internaţional al NATO.