Eveniment
Un tânăr din Titu este cercetat pentru lovire și alte violențe după ce a bătut mai multe persoane,informează Târgoviște News.
Vineri noapte, în jurul orei 21.30, bărbatul mergea pe stradă și a trecut pe lângă o locuință unde era un priveghi. În urma unui conflict spontan, tânărul, beat fiind, a agresat mai multe persoane.
Una dintre victime, un bărbat de 51 de ani, a ajuns la Spitalul Orășenesc Titu, iar de acolo a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.
Agresorul are 20 de ani și este din localitatea Braniștea. El urmează să fie prezentat judecătorilor pentru luarea unei măsuri preventive.