Tinerii cer pe Facebook ca Tudor Chirilă să îi reprezinte la consultările cu Klaus Iohannis: Îl vedem capabil să facă asta, să vorbească pentru și în numele nostru

Publicat: 05 11. 2015, 16:47
Foto: ele.ro

„Tudor Chirilă – reprezentant Vocea Poporului”. Tinerii îl vor pe Tudor Chirilă ca reprezentant al lor în fața președintelui Klaus Iohannis și au creat pe Facebook o pagină de eveniment în care îi cer acestuia să accepte propunerea.

TUDOR CHIRILĂ este unul dintre cei pe care noi, tinerii neamului nostru, îl vrem ca reprezentant în discuțiile cu Președințele KLAUS IOHANNIS, de vineri, 06 noiembrie 2015.

Cei care au aceeași convingere, că prin TUDOR CHIRILĂ, vocile noastre se vor face auzite, că așteptările noastre vor fi expuse cu demnitate și hotărâre, sunt mai mult decât bine veniți să ia parte la acest eveniment, să-l distribuie și să-și puncteze, cu limbaj decent și specific generației noastre, educate, ce își doresc concret de la această SCHIMBARE!!!

VREM, de asemenea, în mod oficial, confirmarea lui TUDOR CHIRILĂ!!!„, scriu organizatorii evenimentului.

Deși solistul nu a confirmat participarea, organizatorii solicită distribuirea mesajului pentru a-i „da curajul necesar lui TUDOR de a fi vocea noastră, de a fi liderul nostru”.

Aceștia subliniază că „nu este ușor să fii în față, să fii blamat, catalogat, etichetat.

Nu este ușor să dai piept atâtor probleme, nu este ușor să te duci la luptă de unul singur, cum nu este ușor să ții discursuri publice în fața a zeci de mii de oameni, dar TUDOR trebuie să știe că noi îl vedem în stare și îi vom fi nu cu un pas în spate ci alături!! Noi îl vedem capabil să facă asta, să vorbească pentru și în numele nostru.

Totodată am rugămintea să faceți liste punctuale cu ce ați dori ca liderul nostru să propună/impună. Îi va fi de mare folos„.

În aceste zile Tudor Chirilă a transmis diferite mesaje pe pagina sa de Facebook. Fie le-a cerut tinerilor să nu plece din stradă şi să continue protestele (Detalii AICI), fie a făcut apel la taxarea tupeului politicienilor care scriu pe Facebook despre protest (Detalii AICI).