Tinerii care împlinesc 18 ani vor putea călători gratis cu trenul în Europa
Tinerii care împlinesc 18 ani au posibilitatea să circule gratis prin Europa, folosind trenul. Pentru aceasta adolescenții au nevoie de un permis de călătorie DiscoverEU. Programul se adresează celor care au împlinit vârsta majoratului în 2022, sau urmează să o marcheze până la sfârșitul anului, informează stirileprotv.
Câștigătorul va fi ales în urma tragerii la sorți
Potrivit sursei citate, un număr de 35.000 de tineri din statele membre UE și cele participante la Erasmus+ vor câștiga în urma unei trageri la sorți un permis prin care vor putea călători gratuit cu trenul prin Europa. Înscrierile sunt deschise până în 25 octombrie, la ora 12, arată publicația Tion.
Startul înscrierilor în runda de toamnă a fost dat marți, 11 octombrie. DiscoverEU a fost lansat în iunie 2018, iar inițiativa a fost integrată în noul program Erasmus+ 2021-2027, ceea ce înseamnă că pot participa tineri inclusiv din Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.
Câștigătorii circulă gratuit în Europa
Pentru a putea câștiga un permis de călătorie, tinerii sunt invitați să se înscrie pe Portalul european pentru tineret, să răspundă la un chestionar alcătuit din 5 întrebări și la o întrebare suplimentară. Câștigătorii vor putea călători în Europa timp de până la 30 de zile, între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024. Condiția este ca data nașterii să fie în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2004.
„Anul 2022 este Anul european al tineretului, iar acesta este un moment esențial în istoria europeană. Trebuie să ne concentrăm atenția asupra generațiilor tinere, să le oferim posibilitatea de a-și lărgi orizonturile, pentru ca tinerii să poată construi o lume mai conectată și mai tolerantă. Acesta este obiectivul urmărit de DiscoverEU. Călătorind, tinerii pot și să exploreze diversitatea Europei, dar și să găsească atât de multe similitudini”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.