Timișoara: O femeie în vârstă de 28 de ani a născut în stația de tramvai

Timișoara: O femeie în vârstă de 28 de ani a născut în stația de tramvai

Naștere într-o stație de tramvai din Timișoara. O tânără de 28 de ani care voia să meargă la maternitate cu tramvaiul nu s-a mai putut urca în mijlocul de transport pentru că a intrat în travaliu, informează Mediafax, citând reprezentanții echipajului de la Ambulanță.

Tânăra a fost asistată de o femeie. După sosirea ambulanţei, însă, uşa autospecialei s-a defectat, fiind solicitat un nou echipaj pentru a transporta mama şi copilul în siguranţă la spital.

„Echipajul a ajuns la faţa locului în trei minute de la solicitare, însă femeia născuse deja. Medicii au urcat mama şi fetiţa nou-născută în ambulanţă, au tăiat cordonul ombilical al copilului şi l-au aspirat”, a declarat Carmen Dehelean, director medical al Serviciului de Ambulanţă Timiş.

Este vorba de o persoană fără adăpost, venită din Oltenia, care a mai are cinci copii. Conform medicilor, patru dintre ei s-au născut tot în afara spitalului.

“Copilul are 3.890 de grame. El s-a născut efectiv în staţia de tramvai din zona Modern. În cazul mamei, este vorba de un caz social. Este din Oltenia, nu ştiu exact de unde, dar nu lucrează, nu are unde să locuiască şi stă pe străzi. Este al şaselea copil născut de aceasta. A mai născut copii în afara unităţii specitaliceşti, din păcate are experienţă. Dar pot să spun că atât mama cât şi copilul sunt sănătoşi”, a declarat Marius Craina, directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, potrivit Adevărul.

După ce mama și nou-născutul au fost preluați de ambulanță, uşa laterală a maşinii s-a defectat.

„Li s-a stricat rola de la uşa laterală, astfel că au chemat o a doua ambulanţă pentru a prelua mama şi copilul şi a-i transporta la maternitate”, a mai declarat Carmen Dehelean.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`