Timişoara: Medic chirurg, trimis în judecată după ce ar fi luat mită de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora
Un medic chirurg de la un spital din Timişoara a fost trimis în judecată după ce ar fi luat mită de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Timiş, informează Agerpres.
Chirurg trimis în judecată pentru luare de mită
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus trimiterea în judecată a lui M.O. pentru comiterea infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale).
Anchetatorii acuză că, în perioada 18 martie – 31 mai 2022, chirurgul ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Medicul se află acum sub control judiciar. Dosarul va fi soluționat de Tribunalul Timiș.