Timiș: Un incendiu a izbucnit la un cămin de bătrâni. Toate persoanele au fost evacuate

Timiș: Un incendiu a izbucnit la un cămin de bătrâni. Toate persoanele au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit joi după-amiază într-un salon al unui cămin de asistență și îngrijire pentru bătrâni, din localitatea timișeană Ciacova, aflată la 35 de kilometri de Timișoara.

Cinci autospeciale intervin la fața locului, pentru a stinge focul, care a fost localizat în salonul respectiv şi s-a evitat extinderea acestuia la celelalte saloane ale azilului.

Potrivit reprezentantului ISU Timiș, colonelul Gheorghe Câmpeanu, întreg etajul la care s-a declanşat incendiul a fost evacuat.

„Am ajuns la locul intervenției unde ardeau materialele combustibile dintr-o cameră cu pericol de propagare la celaltate încăperi și la centrala termică a acestui azil. Patru pers cu dizabilități au fost ervacuate și am reusit să intervenim în timp util. Nu sunt victime”, a declarat colonelul.

Acesta a mai spus că în urma incendiului au fost arse numeroase piese de mobilier, pături, saltele, covoare. De asemenea pereții mai multor încăperi au fost deteriorați din cauza apei și a fumului.

Incendiu la un azil de bătrâni din Timiș

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_13914').select();" id="embed_text_13914" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)